In viata te trec multe ganduri. In adolescenta o iei razna de-a binelea iar in copilarie te misti razna de-a busilea. Eh bine, cand se zice cumva ca ai ajuns la o anumita maturitate si trebuie sa gandesti ca un om in toata firea iar tu nu dai randament nici cat o ceapa ametita, ce remarci? Doua lucruri zic eu: fie esti indragostit, fie nu remarci nimic, pentru ca al doilea ar fi sa remarci ca nu te duce capul, dar daca nu te duce capul, nu poti remarca nimic.
Dragostea e uneori vitala dar de cele mai multe ori e trecatoare. Cum sa traim in iubire vesnic? Ma uit la cei din jurul meu si nici unul sau nici una nu are o relatie armonioasa, plina de ghidusii, de farmec, care sa ma faca sa zic “ce frumos!!!” cu multe semne de exclamare.
Am observat la multe cupluri ca se cearta dupa ce se casatoresc, adica pur si simplu nu-si mai vorbesc dulce, nu-si mai arunca priviri pline de iubire, nu se mai alinta in public, doar se urla unu la altu sau in cel mai bun caz stau muti.
Iubitului meu ii doresc sa nu ma ia niciodata de nevasta. Mi-e teama sa nu ajungem asa….
Ma mai gandeam zilele trecute ca oamenii, dupa ce incep sa locuiasca impreuna, incep sa nu mai aiba loc unul de altul. Stau si ma gandesc de ce? La urma urmei urmei nu asta au vrut? Nu asta si-au dorit incat au luptat sa ajunga pana acolo si poate s-au certat cu mama, cu tata sau mai stiu eu cu ce bunica conservatoare, care sustine in lung si in lat ca traiul impreuna inainte de casatorie nu e binecuvantat ? !!
Iubitului meu ii doresc sa uite de reguli, oricum nu le-a avut niciodata….
Azi dimineata m-am trezit cu multe obiectii in ceea ce priveste relatia de cuplu (nu a mea desigur, deocamdata slava domnului (care domn?) ma umple cu totul). Ma gandesc ca unii oameni sau mai bine zis unele femei, ca sa specific, intai se lupta pentru o cariera si apoi abia incep sa caute pe cineva. Dar din pacate dupa ce ai covorul rosu asezat spre universul muncii, se pare ca nu poti avea si drumul de cristale catre inima cuiva. Fie te uratesti de atata munca si nu fizic, ci psihic, fie nu mai ai intensitate in a simti. Care se cam aseamana. La urma urmei, cine zice ca trebuie sa fie o regula sau sa urmam anumiti pasi? Chiar daca e o vorba “nu le poti avea pe toate in viata”, eu cred ca daca stii cum sa fii, poti avea mai mult decat totul. Si obiectiile mele in ceea ce privesc relatiile de cuplu au fost minore, chestii de genul - cum ne impartim timpul ca sa lucram cat mai putin, cum ne impartim banii ca sa cheltuim cat mai mult, desigur toate impreuna. Si ma mai gandeam la treceri...la experiente vitale, de singuratate. Momente necesare cu tine insuti.
Iubitului meu ii doresc sa aiba rabdare….
La urma urmei nu totul incepe dinauntru? Cum putem fi oameni, daca nu stim sa simtim? Daca alegem realizarea profesionala pentru primul loc, cred ca ne anihilam astfel puterea de a iubi. Devenim roboti, masinarii setate pe anumite mecanisme din start programate, cu o anumita misiune. Cica munca innobileaza, dar as prefera sa raman mai putin innobilata, decat sa ajung saraca pe dinauntru. Si mai era o vorba: “munca e bratara de aur”.
Problema insa, e ca mie personal, nu-mi place deloc aurul!
Dragostea e uneori vitala dar de cele mai multe ori e trecatoare. Cum sa traim in iubire vesnic? Ma uit la cei din jurul meu si nici unul sau nici una nu are o relatie armonioasa, plina de ghidusii, de farmec, care sa ma faca sa zic “ce frumos!!!” cu multe semne de exclamare.
Am observat la multe cupluri ca se cearta dupa ce se casatoresc, adica pur si simplu nu-si mai vorbesc dulce, nu-si mai arunca priviri pline de iubire, nu se mai alinta in public, doar se urla unu la altu sau in cel mai bun caz stau muti.
Iubitului meu ii doresc sa nu ma ia niciodata de nevasta. Mi-e teama sa nu ajungem asa….
Ma mai gandeam zilele trecute ca oamenii, dupa ce incep sa locuiasca impreuna, incep sa nu mai aiba loc unul de altul. Stau si ma gandesc de ce? La urma urmei urmei nu asta au vrut? Nu asta si-au dorit incat au luptat sa ajunga pana acolo si poate s-au certat cu mama, cu tata sau mai stiu eu cu ce bunica conservatoare, care sustine in lung si in lat ca traiul impreuna inainte de casatorie nu e binecuvantat ? !!
Iubitului meu ii doresc sa uite de reguli, oricum nu le-a avut niciodata….
Azi dimineata m-am trezit cu multe obiectii in ceea ce priveste relatia de cuplu (nu a mea desigur, deocamdata slava domnului (care domn?) ma umple cu totul). Ma gandesc ca unii oameni sau mai bine zis unele femei, ca sa specific, intai se lupta pentru o cariera si apoi abia incep sa caute pe cineva. Dar din pacate dupa ce ai covorul rosu asezat spre universul muncii, se pare ca nu poti avea si drumul de cristale catre inima cuiva. Fie te uratesti de atata munca si nu fizic, ci psihic, fie nu mai ai intensitate in a simti. Care se cam aseamana. La urma urmei, cine zice ca trebuie sa fie o regula sau sa urmam anumiti pasi? Chiar daca e o vorba “nu le poti avea pe toate in viata”, eu cred ca daca stii cum sa fii, poti avea mai mult decat totul. Si obiectiile mele in ceea ce privesc relatiile de cuplu au fost minore, chestii de genul - cum ne impartim timpul ca sa lucram cat mai putin, cum ne impartim banii ca sa cheltuim cat mai mult, desigur toate impreuna. Si ma mai gandeam la treceri...la experiente vitale, de singuratate. Momente necesare cu tine insuti.
Iubitului meu ii doresc sa aiba rabdare….
La urma urmei nu totul incepe dinauntru? Cum putem fi oameni, daca nu stim sa simtim? Daca alegem realizarea profesionala pentru primul loc, cred ca ne anihilam astfel puterea de a iubi. Devenim roboti, masinarii setate pe anumite mecanisme din start programate, cu o anumita misiune. Cica munca innobileaza, dar as prefera sa raman mai putin innobilata, decat sa ajung saraca pe dinauntru. Si mai era o vorba: “munca e bratara de aur”.
Problema insa, e ca mie personal, nu-mi place deloc aurul!
No comments:
Post a Comment