‘politica’

Când aud oameni criticând ‘politica’, pe politicieni… Totdeauna sunt uluit de forţă are stupiditatea inerţială a procesului istoric.
       Azi, regele e gol, puterea politică nu mai are nici o putere. Consecinţele transformării omului politic într-o fantoşă care nu poate gera nimic, lipsit şi de putere militară (au dispărut războaiele), şi monetară (moneda e europeană), şi industrială (totul a fost privatizat), rămas un simbol de ceremonial şi o ţintă facilă a doxei, n-o să întârzie. Mai întâi, nu va mai dori nimeni să fie om politic, în afara derbedeilor şi oportuniştilor, lucru care va conduce la o cădere dramatică de nivel şi la promiscuitate publică. Dar asta (‘berlusconizarea’, apud Zizek) încă nu e cea mai gravă consecinţă. Mai apoi, îţi va disimula evidenţa că adevărata putere publică aparţine azi zonelor private, companiilor, reţelelor multinaţionale, cu sute de acţionari anonimi şi sedii nicăieri, care hotărăsc din ce în ce mai mult, din afara procesului democratic, soarta colectivelor. Politicul nu mai reglează nici 20% din puterea publică de azi; probabil, în realitate, nici 10% (armata, cu nişte graniţe pe care nu le atacă nimeni; serviciile secrete, într-o lume a informaţiei incontrolabile; ceremoniile simbolice). Am renunţat, alături de câţiva prieteni, să urmez procesul democratic de cel puţin zece ani încoace, dar mă uit de fiecare dată cu mirare la oamenii care marşează electoral, întrebându-mă uneori ce li s-a întâmplat. Inerţial, ei au încă impresia că aleg, ceea ce e admirabil. Problema care se pune electoral pentru noi, astăzi, e cea a unui tată care trebuie să aleagă pentru fiica lui un ginere impotent de stânga, un ginere impotent de dreapta sau un ginere impotent de centru. Nici o ‘alegere’ nu mai există în realitate, de cel puţin un deceniu, în Europa, nici un control autentic al realităţii, procesul electoral e o respiraţie inerţială de muribund, am căzut de destulă vreme în mâna capitalului. Dar nici asta n-ar fi consecinţa cea mai gravă. Simte oricine că ne aflăm la o răscruce. Ne aşteaptă fie o întoarcere la o cerere de putere autoritară, fie o demobilizare a colectivului către o fugă spre individual, spre celule de supravieţuire în afara colectivităţii. Autoritarism sau insularizare, va suna probabil alternativa noastră. Înclin, considerând totul, spre al doilea termen, dar asta n-are nici o importanţă; cred că vor învinge structurile de refugiu şi individualizarea lumii ca referent existenţial. N-o să treacă mult şi ne vom pune marile întrebări ontologice: ‘Ce e realitatea?’ etc. – Dar să critici în timpul ăsta ‘politica’…, tot ce e mai slab, mai palid, mai lipsit evident de putere în lumea de azi… O carte pe tema asta – pentru cine s-ar amuza s-o scrie -, intitulată inevitabil ‘Moartea politicii’, ar fi un proces-verbal care n-ar depăşi nicicum, cu toate eforturile oneste, cincizeci de pagini.

Un copil si ursitoarele lui

Cati dintre noi nu am auzit de ursitoare din cartile de povesti pe care parintii nostri obisnuiau sa ni le citeasca. Dar la drept vorbind, cati dintre noi stim de unde provin ursitoarele si care este menirea lor adevarata?
Ajunse sa fie cunoscute in folclorul romanesc drept iele, ursitoarele se crede ca ar trai intr-un frumos palat de clestar de la capatul pamantului. Acolo, cele trei vesnic tinere femei isi petrec timpul iar la 50 de zile dupa Pasti, se spune ca ielele se intalnesc noaptea si asezate intr-un cerc danseaza pana spre ridicatul zorilor. Insa locul pe care ele au dansat devine cu adevarat special pentru ca doar  oamenii cu sufletul curat mai  pot trece pe acolo fara sa se imbolnaveasca.
Se stie ca mitul original al ursitoarelor provine din Grecia antica insa de-a lungul timpului  romanii au stiut sa il adapteze si sa creeze o frumoasa legenda in jurul ursitoarelor. Astfel, acestea au ajuns cu timpul sa fie considerate ca fiind pline de o lumina angelica cu o origine divina. Ba chiar dupa unii, ursitoarele ar sluji-o chiar pe Maica Domnului.
Ceea ce este cert insa, este faptul ca fiecare nou-nascut are un viitor in fata iar ursitoarele il pot dezvalui.
Daca insa vreti ca prezenta ursitoarelor sa fie mai mult decat un simplu mit, pe zanesiursitoare.ro puteti descoperi niste iele moderne, superbe si oricand disponibile pentru a veni la petrecerea de botez a copilului dumneavoastra. Ele va vor aduce daruri frumoase si simbolice care sa prevesteasca celui mic un viitor pe cat luminos pe atat de frumos.
Ursitoarele moderne sunt doar la un click distanta iar daca va veti uita pe site-ul lor veti descoperi cat de frumoasa poate fi o petrecere a care sunt si ele prezente.

Disgrace (2009).

Cu timpul, pe măsură ce îmbătrâneşti adică, un an ajunge o perioadă riscată. Să spui, la sfârşitul unei vacanţe: ‘Ne revedem la anul’ devine extravagant.

       Despre opera lui Coetzee s-a spus că e ‘crudă, pesimistă şi ambiguă’. Ce elogiu. Mai ales ‘ambiguă’: pentru un scriitor, e complimentul suprem. Îndată ce eşti ‘înţeles’, adio.

       Kadhafi: ‘Islamul trebuie să devină religia Europei’.

       Gândirea prin prelevări, extragerea de probe din real prin ‘carote’, cum fac geologii, pentru a afla natura stratului subteran. Dacă în scrisul cuiva nu văd eşantioanele de real, ştiu imediat că proza lui nu merită osteneala. Vreau să spun, esenţialul se obţine din efemer, nu din esenţial. Trebuie să vezi cum nu se întâmplă nimic, să însoţeşti încetinirea, staza, să te cutremuri de nemişcare.

       Lemă: francezii vorbesc pur şi simplu prea mult.

       Ce-a reţinut criticul francez din romanul lui Houellebecq: că prostituatele din Thailanda sug fără prezervativ, ‘ceea ce e un lucru bun’, şi că Picasso şi Le Corbusier sunt calomniaţi ‘odios’ în carte. Acest ins este în jurii literare.

       Disgrace (2009).

       Cândva, prin anii ’90, numărul bisericilor şi mănăstirilor ameninţa să-l egaleze pe cel al barurilor. E drept că de atunci am mai recuperat.
       În copilărie, când priveam o biserică, mi se părea o clădire masivă cu aparenţă sumbră, unsuros-murdară, unde căldura şi oamenii, în genere insuportabili, păreau să ascundă ceva straniu şi extraordinar. Mi se întâmplă să privesc şi acum câte una, să-i decupez silueta, profilul neobişnuit (de pildă în noapte). Am mereu tipul ăsta de stupoare: cât de bizar, e goală. Niciodată o mai profundă, mai resemnată certitudine de vid decât contemplând o carcasă de templu.
       Sunt conştient că distracţia e o modalitate a consolării. Spectacolul. Lumea. Nu sunt atât de multe.
       Societăţile noastre sunt fundamental consolatoare, în măsura în care, prin distracţie şi consum, ne fac să uităm moartea. N-aş putea dispreţui niciodată supermarketurile, halele imense cu mărfurile lor alienante, înşirate în rafturi fără sfârşit. Sunt forma noastră modernă de templu.

Unghii, plictiseală şi titlul în stilul ăsta.(+edit)

M-am hotărât recent să-mi las unghiile să creasca (mi le rod de mică). Pentru că am ajuns la concluzia că “nu-i stă unei domnişoare să-şi roada unghiile”, sau, altfel spus, mă plictisesc îngrozitor, aşa că îmi testez voinţa. Nu am mai ros o unghie de o săptămână şi jumătate. Sunt destul de mândră de mine. Încă nu au crescut, dar nu mai sunt chiar atât de penibil de pitice. Bine, poate această hotărâre, aceasta revelaţie geniala, aceasta idee nemaipomenită i se datoreaza într-o anumită măsură ojei mele noi Sephora albastru închis, electric- că aşa-i la modă să le zici culorilor acuma. Oricum, ideea e că de mă vedeţi pe stradă, sau oriunde cu mâna în gură, daţi-mi un şut în fund. Îl merit, o să mă facă să-mi reamintesc cum îi stă unei domnişoare. Am mai avut ticuri, o sumedenie, când eram mică gen clasele 1-4 îmi mâncam părul în draci, şuviţele din faţă mi-erau mereu ude şi oricât îmi spunea, urla, ţipa, criza maică-mea, tot nu reuşeam să mă abţin. Era un fel de drog. Stau şi mă gândesc, din ce punct un tic devine o dovadă a lipsei tale de putere, în cu totul alte contexte, a lipsei de concentrare sau de control asupra propriului ego. Mă consider o persoană realistă, cred ca ştiu să mă apreciez corect de cele mai multe ori (deşi mulţi spun că mă subapreciez şi bla bla bla) şi ştiu care îmi sunt calităţile şi defectele. Ce-i al meu, îi al meu! Şi ce-i al meu e că am un control asupra propriei mele persoane, ceva de speriat. Foarte foarte foarteee rar se întâmplă să mă las dusă de val, de impulsuri de moment. Mă ştiu controla, şi îmi pot ascunde foarte bine sentimentele şi gândurile. Şi zic, atunci de ce n-am putut atâta timp să mă controlez de la a-mi roade unghiile? Pentru ca voinţă aveam, dar nu era destul de mare, poate. La un moment dat eram chiar frustrată că sunt aşa, şi nu puteam face nimic să schimb asta. Oameni cu ticuri am mai văzut, şi oameni care-şi rod unghiile şi n-au nicio treabă, nu le pasă, dar eu urât şi chiar cred că spune multe despre noi. Ne face să părem măcar, dacă nu chiar suntem, foarte vulnerabili, slabi, uşor de manipulat. Şi atunci când aparenţele tale nu înşeala, jocul tău nu mai există, doar al celorlalţi, tu rămâi doar o piesă.

Şi tot am aberat mai sus, despre o chestie de care nu-i pasă nimănui. Uit că mi-e somn atunci când aberez. Vorbeşti aiurea şi uiţi de tine. E şi mai fain când ai companie, şi eşti în viaţa reală, desigur.

Zilele astea n-am făcut mai nimic. Weekendul trecut am dat o tură până în Cluj, urmează o sesiunea de Timişoara, de care sunt destul de entuziasmată, dat fiind că-i oraşul meu preferat şi o sa o mai “ard” aiurea şi pe-acolo

Pe plan sentimental sunt la fel de goală, dar unghiile să tot crească, asta-i important acuma!

Vă las cu o melodie care îmi place şi are cuvântul NAiLS în titlu.

Arhiva jocurilor

Ca si persoana pasionata de jocuri, mi-as dori sa am timpul fizic sa pot experimenta mai multe tipuri de jocuri. Din pacate in conditiile in care piata jocurilor online se dezvolta din ce in ce mai mult si mai rapid, este foarte greu sa tii pasul cu noile jocuri aparute.
Toate jocurile online sunt concepute sa se adreseze unui anumit segment de piata, asa ca indiferet de felul de persoana care esti sunt sigura ca in mediul online vei gasi jocuri ca sa ti se potriveasca.  Una dintre cela mai mari baze de date online cu informatii despre jocuri este MobyGames. Aceasta este practic o arhiva cu informatii despre toate jocurile online electronice (atat penru PC, consola sau arcade). Un lucru important este ca pe langa informatii depre jocul respectiv ca de exemplu: cine l-a creeat, caracteristici tehnice sau descrieri, acest portal le da posibilitatea user-ilor sa isi aduca propria contributie la dezvoltarea acestui site prin comentarii, review-uri si adaugiri. Acest site incearca sa pastreze o istorie a jocurilor online, si este interesant sa urmaresti evolutia acestora pe parcursul timpului, de la ultimile iesiri pe piata si a celor mai noi jocuri pana la articole documentate despre primele jocuri pentru console.
Deci daca pur si simplu doresti sa afli mai multe informatii despre un joc, sa vezi daca il poti juca pe PC-ul, laptopul sau consola ta sau sa afli care sunt parerile altor jucatori despre el, MobyGames este locul ideal unde poti sa gasesti toate aceste informatii. Iar daca jocul tau preferat nu se regaseste in lista, poti sa aduci propria ta contribuitie la scrierea istoriei prin adaugarea lui. Daca v-am facut curiosi si vreti sa aflati mai multe este suficient  sa dati un click aici si veti fi autotmat redirectionati catre pagina lor.
Personal gasesc initiativa lui Jim, Brian si Rob laudabila si sper ca baza lor de date sa creasca cat mai mult.

ĂÎÂŞŢ

M-am hotărât să scriu cu diacritice de acum. Nu de alta, dar am nevoie şi la şcoală de îndemanare, şi, ca o elevă conştiincioasă ce mă aflu, deja încep să mă pregătesc, chiar de e vacanţă.

Deci, încep să scriu. Pentru ca nu ştiu ce, vă voi povesti o întâmplare FFFUUU-, ce m’a sâcâit foarte tare. Am mers cu ai mei la un local, ne’am aşezat noi frumos, am aşteptat ce am aşteptat, a venit în sfarşit ospătăreasa (ce cuvânt urât, parcă şi servitoare sună mai bine), ne-a adus şi meniuri, ne-am uitat prin ele mai puţin de un minut, după care a revenit.

Ea -V-aţi hotărât? Sau mai aşteptaţi pe cineva? (de parcă de aia ne-a trebuit mai mult de 40 de secunde să ne hotărâm)

Noi- Nu, nu mai vine nimeni. Nu, nu ne-am decis încă. Oricum, bănuiesc că doar nişte sucuri o să bem.

…după 15 (15!!!!) minute reapare…

Ea (ironic şi foarte grăbită)- V-aţi hotărât?

Eu (foarte amabilă, prea amabilă)- Da, eu aş vrea un Santal de piersici.

Ea- N-avem.

Eu- Bine, atunci un Cappy de portocale.

Ea (râzând, efectiv râzând de mine)- Deci avem Cappy de piersici, doar Santal nu avem. Înţelegi?

Eu (cred că roşie de nervi)- Am înţeles din prima, doar că nu îmi place Cappy de piersici.

Ea (pe un ton superior)- Ah. Ok, deci un Cappy de…?

Eu (încă amabilă)- PORTOCALE.

Ş-apoi să nu-ţi bagi picioarele.

Ş-apoi să mai umbli în localuri de genu.

Infra Red

Ma frustreaza foarte tare cand pierd obiecte. De cele mai multe ori “le pune mama bine”, sau imi face ea “ordine”. Nu inteleg de ce trebuie sa fiu ordonata, daca asta nu ma ajuta la nimic! Mereu stiu unde este si cel mai minuscul lucru in toata nebunia din camera mea, dar cand sunt toate ordonate, trebuie sa caut in toate lucrurile frumos aranjate, si poate tot nu il gasesc. Desigur, sunt si eu alergica la praf, nu-mi place mizeria si-asa, dar daca mie mi-e bine in dezordine, de ce sa stric asta? Why fix it, if it ain’t broken? Un exemplu bun: incarcatoarele. Daca imi pun toate incarcatoarele, toate firele la un loc, imi va fi foarte greu sa il gasesc pe ala pe care mi-l trebuie, si pe urma si transpir incercand sa le descurc. Pana la urma, te dai batut, si le duci pe toate la priza, right?

Apeleaza cu incredere la firmele de tractari auto

Fiecare sofer isi doreste o masina cat mai buna si la un pret cat mai avantajos si pentru asi achizitiona una cauta prin toata tara si cauta si prin strainatate. De exemplu gaseste una in strainatate si nu are cu ce sa o aduca asa ca apeleaza o firma de tractari auto pentru ai aduce masina. Sunt foarte multe firme de acest gen in Romania si multe avand cartierul general in Bucuresti. Preturile pentru aceste tractari nu sunt foarte mari dar incep sa creasca odata cu tractarile internetionale (aducerea unei masini din strainatate). Firmele de tractari nu sunt folosite doar la livrarea si transportarea de masini ci sunt folosite si de politia romana pentru a ridica masinile parcate ilegal.

Multi soferi care raman cu masina stricata intr-un anumit loc apeleaza la firmele de tractari auto pentru ai ajuta sa isi transporte masina in locul un vor. Multe din aceste firme fie ele din Bucuresti sau alt oras al tarii au preturi mici in comparatie cu strainatatea. Putini sunt aceea care apelea din prima la o firma de tractari auto cand vad ca nu mai pot sa plece cu masina din acel loc. Preturile pentru tractari variaza in functie de distanta si de locul unde trebuie transportata. Un pret estimativ ar fi intre 100 RON si 250 RON pretul de pronire plus 1,5RON/km parcurs in afara localitatii. Cele mai multe firme tractari auto Bucuresti se gasesc si in alte orase ale tarii,cum ar fi:

- Focsani

- Galati

- Constanta

- Iasi

- Timisoara

Si in multe alte orase ale tarii.

Violet

Vioara, viola, violoncel, violet. Uneori, concertul pentru chitara si orchestra de coarde al lui Julian Bream suna violet. La inceput e un mov pal, apoi, in partea a doua "allegro ma non troppo" se transforma intr-un violet violent. De ce oare intotdeauna iei dintr-un bol cu fondante o bomboana violet? Poate iti imaginezi o pajiste cu viorele, sau pe taurasul Ferdinand amusinind fericit un buchet de violete. Violet este o culoare nobila, la fel ca purpura, suava, la fel ca albastrul corupt cu putin rosu, dar rece. Violet e ultima culoare a curcubeului, mai aproape de noi, cei de jos, decit de cer. Violet e vocea Cezarei Evoria, ce vibreaza si coloreaza intr-un fel anume pajistile de pe insulele Capului Verde. Violet sint scrisorile baietilor care raspund scrisorilor roz pal ale fetelor. Violet sint vinataile copilariei uitate si tot violet sint gindurile ametite de aburul prunelor ce fierb in alambic. Violet este si aurora boreala, pentru cine are ochi sa o vada si miini sa o atinga, acolo, unde ea incepe sa se termine.

Vineri dupa-amiaza, cind toata lumea se pregatea pentru weekend, Viorel, ramas singur in birou, incerca un timid exercitiu de fericire. Un fel de test-grila. Spera ca la sfrisit, dupa ce completa sirguincios toate intrebarile, sa afle si cheia cautarii sale. Termina rapid capitolul despre profesie unde lucrurile erau cit se poate de simple. In nici un caz nu avea rost sa caute fericirea acolo, dar nu a trecut mai departe pentru ca slujba putea fi totusi o sursa de nefericire. Bifa cu entuziasm salariu annual de 100.000 de dolari, masina de serviciu, secretara, program nine to five, weekend-uri libere, doua vacante de cite doua saptamini in fiecare an, cel putin patru calatorii in strainatate, cel mult o persoana care sa-i fie ierarhic superioara si lista putea continua. La intrebarile despre viata amoroasa deveni mai atent. Erau capcane la tot pasul. A stat mult sa se gindeasca daca isi doreste o relatie serioasa, stabila, o familie, sau mai vrea sa copilareasca o vreme si sa se bucure de tentatiile prezente la tot pasul. Alese varianta a doua, pentru ca invatase undeva ca obiectivele pe care ti le propui trebuie sa fie SMART, adica Specific, Measurable, Achievable, Relevant, Time bound. Prima varianta nu indeplinea nici macar una dintre aceste conditii. Insira apoi diverse comoditati conexe, cum ar fi casa, cabana la munte, barca, scule profi de muzica si altele de acest gen. Lucrurile incepeau sa se lege. La sectiunea despre viata sociala consemna dorinta de a fi o persoana activa, iubita de prieteni si respectata de dusmani, ma rog, genul de om invidiat in tacere. Sa fie oare chiar atit de simplu? Avea in fata ultimele intrebari, cele legate de suflet. De sufletul lui. 

Tot ce construise pina atunci se darima ca un castel din carti de joc, asa ca trebui s-o ia de la capat. O alta dilema se prefigura. Sa fie oare fericirea suma unor mici bucurii cuantificabile si realizabile imediat? Sau o eterna cautare a ceea ce nu stii cum arata, nu stii ce culoare are, nu stii cum miroase, dar stii ca este? Greu de dat un raspuns. Probabil ca doar cind se va hotari sa paseasca dincolo, va arunca inapoi o ultima privire si va afla raspunsul. Dupa care va trece pragul si va inchide usa in urma lui. Dar pina atunci? Asta da intrebare... Ajunse acasa, isi turna un paharel de calvados, isi puse o camasa mov pe care nu o mai purtase de cind vazuse ca moderatorul unui foarte popular show de televiziune avea una la fel, puse un cd cu un concert pentru chitara si orchestra de coarde, aprinse citeva luminarele cu parfum de violete si incepu sa citeasca o poveste mov, scrisa pe hirtie violet. Era, totusi, un inceput...