MANAROLA- SATUC MEDIEVAL PLIN DE CULOARE




Manarola este un sat foarte mic din Liguria, nordul Italiei. Acest satuc medieval este construit la gura de varsare a raului Volastra, pe o stanca inalta de 70 de metri deasupra nivelului marii. Este greu de imaginat privelistea de ansamblu al acestui loc pitoresc.



Casele viu colorate si aleile inguste care duc pana la malul marii reprezinta un peisaj de exceptie. Daca vrei sa profiti din plin de cateva zile de neuitat, atunci trebuie sa ajungi neaparat in acest loc minunat. Manarola face parte din faimoasele Cinque Terre, cele cinci sate de renume frecventate de turistii europeni, si nu numai.



Este si cel mai vechi din cele cinci, avand ca piatra de temelie biserica. In lunile de vara, acest satuc cat si orasele din imprejurimi reprezinta destinatii turistice foarte apreciate, datorita atractiilor turistice din aceasta regiune.



Acestea includ o pista de mers pe jos intre Manarola si Riomaggiore precum si diferite trasee special concepute pentru drumetii. Antonio Discovolo este cel care a fost inspirat in picturile sale exceptionale de acest sat cu case luminoase si colorate, parca pregatit de sarbatoare in fiecare zi.