Violet

Vioara, viola, violoncel, violet. Uneori, concertul pentru chitara si orchestra de coarde al lui Julian Bream suna violet. La inceput e un mov pal, apoi, in partea a doua "allegro ma non troppo" se transforma intr-un violet violent. De ce oare intotdeauna iei dintr-un bol cu fondante o bomboana violet? Poate iti imaginezi o pajiste cu viorele, sau pe taurasul Ferdinand amusinind fericit un buchet de violete. Violet este o culoare nobila, la fel ca purpura, suava, la fel ca albastrul corupt cu putin rosu, dar rece. Violet e ultima culoare a curcubeului, mai aproape de noi, cei de jos, decit de cer. Violet e vocea Cezarei Evoria, ce vibreaza si coloreaza intr-un fel anume pajistile de pe insulele Capului Verde. Violet sint scrisorile baietilor care raspund scrisorilor roz pal ale fetelor. Violet sint vinataile copilariei uitate si tot violet sint gindurile ametite de aburul prunelor ce fierb in alambic. Violet este si aurora boreala, pentru cine are ochi sa o vada si miini sa o atinga, acolo, unde ea incepe sa se termine.

Vineri dupa-amiaza, cind toata lumea se pregatea pentru weekend, Viorel, ramas singur in birou, incerca un timid exercitiu de fericire. Un fel de test-grila. Spera ca la sfrisit, dupa ce completa sirguincios toate intrebarile, sa afle si cheia cautarii sale. Termina rapid capitolul despre profesie unde lucrurile erau cit se poate de simple. In nici un caz nu avea rost sa caute fericirea acolo, dar nu a trecut mai departe pentru ca slujba putea fi totusi o sursa de nefericire. Bifa cu entuziasm salariu annual de 100.000 de dolari, masina de serviciu, secretara, program nine to five, weekend-uri libere, doua vacante de cite doua saptamini in fiecare an, cel putin patru calatorii in strainatate, cel mult o persoana care sa-i fie ierarhic superioara si lista putea continua. La intrebarile despre viata amoroasa deveni mai atent. Erau capcane la tot pasul. A stat mult sa se gindeasca daca isi doreste o relatie serioasa, stabila, o familie, sau mai vrea sa copilareasca o vreme si sa se bucure de tentatiile prezente la tot pasul. Alese varianta a doua, pentru ca invatase undeva ca obiectivele pe care ti le propui trebuie sa fie SMART, adica Specific, Measurable, Achievable, Relevant, Time bound. Prima varianta nu indeplinea nici macar una dintre aceste conditii. Insira apoi diverse comoditati conexe, cum ar fi casa, cabana la munte, barca, scule profi de muzica si altele de acest gen. Lucrurile incepeau sa se lege. La sectiunea despre viata sociala consemna dorinta de a fi o persoana activa, iubita de prieteni si respectata de dusmani, ma rog, genul de om invidiat in tacere. Sa fie oare chiar atit de simplu? Avea in fata ultimele intrebari, cele legate de suflet. De sufletul lui. 

Tot ce construise pina atunci se darima ca un castel din carti de joc, asa ca trebui s-o ia de la capat. O alta dilema se prefigura. Sa fie oare fericirea suma unor mici bucurii cuantificabile si realizabile imediat? Sau o eterna cautare a ceea ce nu stii cum arata, nu stii ce culoare are, nu stii cum miroase, dar stii ca este? Greu de dat un raspuns. Probabil ca doar cind se va hotari sa paseasca dincolo, va arunca inapoi o ultima privire si va afla raspunsul. Dupa care va trece pragul si va inchide usa in urma lui. Dar pina atunci? Asta da intrebare... Ajunse acasa, isi turna un paharel de calvados, isi puse o camasa mov pe care nu o mai purtase de cind vazuse ca moderatorul unui foarte popular show de televiziune avea una la fel, puse un cd cu un concert pentru chitara si orchestra de coarde, aprinse citeva luminarele cu parfum de violete si incepu sa citeasca o poveste mov, scrisa pe hirtie violet. Era, totusi, un inceput...