ĂÎÂŞŢ

M-am hotărât să scriu cu diacritice de acum. Nu de alta, dar am nevoie şi la şcoală de îndemanare, şi, ca o elevă conştiincioasă ce mă aflu, deja încep să mă pregătesc, chiar de e vacanţă.

Deci, încep să scriu. Pentru ca nu ştiu ce, vă voi povesti o întâmplare FFFUUU-, ce m’a sâcâit foarte tare. Am mers cu ai mei la un local, ne’am aşezat noi frumos, am aşteptat ce am aşteptat, a venit în sfarşit ospătăreasa (ce cuvânt urât, parcă şi servitoare sună mai bine), ne-a adus şi meniuri, ne-am uitat prin ele mai puţin de un minut, după care a revenit.

Ea -V-aţi hotărât? Sau mai aşteptaţi pe cineva? (de parcă de aia ne-a trebuit mai mult de 40 de secunde să ne hotărâm)

Noi- Nu, nu mai vine nimeni. Nu, nu ne-am decis încă. Oricum, bănuiesc că doar nişte sucuri o să bem.

…după 15 (15!!!!) minute reapare…

Ea (ironic şi foarte grăbită)- V-aţi hotărât?

Eu (foarte amabilă, prea amabilă)- Da, eu aş vrea un Santal de piersici.

Ea- N-avem.

Eu- Bine, atunci un Cappy de portocale.

Ea (râzând, efectiv râzând de mine)- Deci avem Cappy de piersici, doar Santal nu avem. Înţelegi?

Eu (cred că roşie de nervi)- Am înţeles din prima, doar că nu îmi place Cappy de piersici.

Ea (pe un ton superior)- Ah. Ok, deci un Cappy de…?

Eu (încă amabilă)- PORTOCALE.

Ş-apoi să nu-ţi bagi picioarele.

Ş-apoi să mai umbli în localuri de genu.