Smartphone-urile pot face prognoze meteo. Senzorii din telefoanele cu Android care masoara temperatura bateriei, lumina, presiunea pot fi folositi pentru a face prognoze meteo foarte exacte. De asemenea, senzorii devin utili si atunci cand te-ai intors dintr-o zona foarte friguroasa sau foarte calda, ai facut prea mult efort, umiditatea a fost prea mare; toate datele vor fi deosebit de utile medicului tau pentru a-ti da un tratament corespunzator.
Smartphone-urile ca sursa de energie pentru sateliti. In februarie 2013, Google Nexus One a ajuns in spatiu, dar nu in buzunarul unui astronaut, ci ca parte integranta a satelitului STRaND-1. Facand parte dintr-un experiment inedit, telefonul a fost sursa principala de energie si date pentru nanosateliti care au colectat date importante din spatiu cu ajutorul unor aplicatii dedicate.
Smartphone-urile pot salva padurile tropicale. Desi pare un scenariu SF, detectarea drujbelor si a taierilor ilegale de arbori cu ajutorul unei aplicatii este o realitate in Indonezia. Dotate cu panouri solare de mici dimensiuni, telefoanele se folosesc de radiatia solara pentru a fi tot timpul active si a detecta taietorii de copaci, emitand alerte specifice, numai bune pentru prinderea lor.
Smartphone-urile, laboratoare medicale portabile. Cercetatorii de la Universitatea din Illinois au dezvoltat un dispozitiv special pentru iPhone care se ataseaza telefonului si care, impreuna cu o aplicatie speciala instalata in telefon, in sistem, il transforma intr-un laborator medical mobil suta la suta functional, camera telefonului detectand toxinele, microbii, germenii, proteinele, virusii si alte tipuri de organisme.
Smartphone-urile, soferii viitorului. Masina Google fara sofer, care se conduce singura cu ajutorul unei tehnologii foarte sofisticate care costa vreo 30.000 de dolari ar putea sa fie invidioasa pe niste studenti de la o universitate din Australia care pretind ca pot face exact acelasi lucru doar cu un telefon mobil. Fara senzori LIDAR si fel de fel de camere cu sau fara WiFi, prototipul studentilor se bazeaza doar pe camera telefonului mobil inteligent si pe un sistem GPS integrat in masina.
No comments:
Post a Comment