Creaturi cu nume prostesti, dar cu abilitati fascinante

Marea Dropie. Dropiile sunt niste struti mai micuti care danseaza ca nebunele sa-si atraga femelele pentru imperechere. Studii recente au demonstrat ca femelele nu prea sunt interesate de dansul lor, ci mai de graba de dotarile partenerului, analizandu-le cu atentie. Cloaca este cea analizata, fiind locul pe unde dropia isi face nevoile, iesirea respectiva fiind folosita si pe post de organ reproducator. Dropia se uita dupa bacterii care produc diareea pentru a fi sigura ca nu se imbolnaveste dupa contactul sexual.

Tipul asta de sex al pasarilor se numeste sarutul cloacai, in sensul ca femela loveste cu ciocul cloaca masculului. Ca masculul sa i se para femelei si mai vanjos, el manaca fel de fel de lucruri otravitoare ca sa ii provoace diaree si sa para mai sanatos cu un sistem digestiv curat. Daca toxinele nu omoara parazitii ii determina macar sa fuga din intestinele masculului. Trei portii ii sunt suficiente sa se detoxifieze. Cu toate ca interpretarea e bizara, nimeni nu stie de fapt cum gandesc pasarile. Nu exista pana acum nicio legatura intre imperechere si succesul ei si acest comportament sarit de pe fix al masculilor. Miriapodul cu 750 de picioare. Nici un miriapod nu are 1.000 de picioare, mai degraba vreo 80-100. Desi are doar 2.5 centimetri, miriapozii albi au 750 de picioare, femelel, si 562, masculii. La microscop, oamenii de stiinta au descoperit ca au o anatomie uimitoare. Miriapodul cu 750 de picioare detine recordul pentru creatora cu cel mai mare numar de picioare din lume. Illacme plenipes nu are ochi, antenutele sale il ajuta sa se orienteze in intuneric, gurita e foarte mica si are ca niste ventuze care sug hrana din plante, perii de pe spate produc un fel de matase care curata bacteriile de pe el. Picioarele foarte multe il ajuta sa se catare si sa sape tuneluri.

Ultima data cand a fost vazuta aceasta specie inainte de 2006 a fost in 1928. Cele mai apropiate rude traiesc in Africa de Sud-oamenii de stiinta sunt de parare ca miriapozii de acest fel ar fi trait in Pangea, inainte sa se sparga in mai multe parti, acum 200 de milioane de ani.